joi, 3 martie 2016

Vouă cum vă place să o faceți ?

Vouă cum vă place să o faceți ?

Într-o oră, sau în 60 de minute ?


Întreb pentru că tot aud în stânga şi-n dreapta "ce greu trece timpul...", sau "dacă aş mai avea ceva timp...".
Bun, acum, nu am descoperit America, şi nici nu cred ca o voi descoperi în această viață, doar că tot auzind vorbe de acest fel, e drept că mă aud şi eu spunând aceleaşi vorbe, doar voi sunteți de vină, vă copiez, eu fiind eternul fiu risipitor al timpului, făcându-l praf prin leneveală sau activitățile proprii, dând într-un final vina tot pe TIMP... spunând acele vorbe.
Adevărul este că, timpul, este şi trece la fel pentru mine şi voi toți.
În capul meu, el se contractă sau se dilată, fară să pot controla asta, sau cum dictează domnul subconştient.
Deci, să nu mai dăm vina pe TIMP ( ceas, ora, zi, minut... etc), el are cursul propriu, noi suntem rătăciți prin alergarea lui, şi nu suntem capabili să beneficiem la maxim de EL...

Dar uite că deja ai pierdut un minut, două, nouă, citind ce am scris... 
Scuze că ți-am răpit din prețiosul tău TIMP, sper că am făcut-o cu folos... dacă nu, am să mă recompensez cu un zămbet :) !

miercuri, 10 februarie 2016

Viața-i fabul(oas)ă

ŞI MIE ÎMI PLACE SĂ FAC HAZ, ÎNSĂ NU DE NECAZ(UL ALTORA)

Viața-i fabul(oas)ă

Odată, un cartof plictisit de stat în pământ, a început să dea din coate vârtos, ieşind la suprafață...
Aici se minună de
priveliştea şi lumina ce îi coplerşită privirea, aşa că-şi trase mai pe ochi coaja, trase aer în piept şi începând să umble în lungul şi latul lumii nou descoperite.
Privea destul de necăjit la roşiile ce se răsfățau în soare, la castraveți, atât de lungi şi frumoşi, ce rânjeau la el din înaltul rugului...
"Fierbea" de furie când strigau ardeii graşi de sănătate la el, "urâtule, murdarule", sau vinetele burtoase ce se uitau cruciş la el... nu ştia ce să facă, îi venea să intre în pământ de furie, dar ştia ce rău este acolo, aşa o rupse la fugă mai înpiedicându-se, mai rostogolindu-se până a ajuns într-o grădină unde, direct din pământ ieşeau nişte frunze late care se înveleau una pe alta.
Curios întreabă :
- Cine eşti tu ?
- Varza, şi dacă ai venit să râzi de mine, să ştii că nu-ți merge, sunt destul de "călită", la câte răutăți am auzit la viața mea.
- Dar de ce aş râde ?
- Toată lumea o face, trec pe lângă mine zâmbind spunând "eşti varză", aşa că eu tot încerc să mă ascund învelindu-mă frunză cu frunză, dar de prisos, sfârşesc "murată" de furie, înecată într-un butoi întunecat plin de saramură.
- Dar nu pot să cred, spuse cartoful "încins" de furie, eu stau toată copilăria, toată tinerețea mea sub pământ, ferit de ochii tuturor şi când apuc să ies la lumină, este deja prea târziu, sfârşesc felii prăjite sau fiert, ba chiar pisat la cap, amestecat...
Îmi vine să intru în pământ de furie, mai bine acolo decât printe îngânfați, plângăcioşi şi neserioşi...
- Şi ştii ceva, chiar eşti varză !...

Aşa că...
Indiferent cum arăți, îți gaseşte cineva cusurul... şi se va distra pe seama ta.

Şi...
Dacă tot zâmbeşti, dă-i culoarea sufletului... pentru că viața-i FABUL(OAS)Ă !

luni, 8 februarie 2016

Afaceri (ne)curate



De o vreme, sunt contactat de persoane ce vor să mă ajute.... financiar vorbind
Stați aşa !... nu cu donații, cu planuri de afaceri online, petrol, aur, valută... chestii ce se pot cumpăra şi vinde, fără să pui mâna pe ele.
Eu să investesc o sumă (minim 1000€) iar pe termen scurt, lung... nu contează prea mult asta, să fac o groază de bani de-i întorc cu lopata ! Însă nu am primit raspuns la o întrebare simplă:
"cât costă o lopată, de întors bani?".
Aşa că am refuzat elegant, sau nu, ofertele de bună voie şi credință, cu sincerul "am tot ce-mi trebuie" (referindu-mă la familie, linişte, bani, atat cât să nu dau în cap pentru alți).

La ultimul apel, interlocutorul, m-a întrebat sincer (aşa cred), pe un ton... să zicem mieros:
"dar domnule Crăciun, vă place să tot munciți aşa... ?".
Acum recunosc că mi-a zdruncinat puțin emoțiile dar, mi-am revenit repede şi am răspuns cum face tot românul get-beget, tot cu o întrebare:
"Dar tu ce faci acum, cutărescule ?...",
"Îți place să te tot munceşti cu de-al de mine ?"...
A închis, probabil dumirit !... asta am dorit să-l fac să înțeleagă, că suntem la fel de muncitori.

Afaceri plăcute !

joi, 28 ianuarie 2016

nanosecunda

NANOSECUNDA

Ştiți ce e aia nanosecundă ?

Distanța dintre apariția culorii verde a semaforului şi primul "tit-tit" de bună crediță, coroborat cu pomenirea tuturor rudelor, în viață sau nu.
Dar situația asta este ultra cunoscută... nanosecunda mai iese in evidență în frumoasa mea meserie, aceea de conducător auto în transportul ce călători bucureştean.
Aici dacă una din uşile autobuzului îndrăzneşte să nu se deschidă concomitent cu celelalte din motive tehnice (neprimind comandă electronic), sau vina mea (tremurându-mi degețelul pe buton :) ), se aud una, două sau mai multe voci, ce mă apelează cu elegantul "uşa băăă", sau "trezeşte-te băăă"... partea frumoasă este atunci când, deşi reacționez tot într-o nanosecundă deschizând respectiva uşă, vocile continuă să se audă aproape până la plecarea din stație :) .

Acum... aştept cu nerăbdare semaforul mai inteligent decât cele actuale, să se facă verde la primul "tit-tit", sau în funcție de bolidul ce se apropie, şi uşile, mai deştepte decât mine, să primească comandă la o simplă grimasă a bunului călător.

Ps.  nanosecunde, s. f.(Inform.) A miliarda parte dintr-o secundă. – Din fr.

sâmbătă, 31 octombrie 2015

Punem pariu?

Nu se vrea...

Desi au murit zeci de suflete si alte zeci sufera in spitalele capitalei, sunt sigur ca nu se va intampla nimic si totul va merge ca si pana acum...

(Tragedia petrecută aseară într-un club din Bucureşti - 27 de oameni au murit şi peste 150 au fost răniţi într-un incendiu devastator izbucnit aseară în Clubul Colectiv, din fosta fabrica Pionierul, în sectorul 4. Au fost declarate trei zile de doliu naţional. Tragedia s-a petrecut în timpul unui concert la care au fost prezenţi peste 400 de oameni, spun martorii. În total, 184 de persoane au ajuns la 11 spitale din Bucureşti şi unul din Ilfov. 146 de oameni sunt acum internaţi. Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat a declarat că acest club nu avea autorizaţie de funcţionare la ISU. Aceasta este cea mai mare tragedie petrecută într-un club din lume în ultimii doi ani. Dimensiunea tragediei a determinat Ministerul de Interne să instituie planul roşu. A fost o şedinţă, la Guvern, la ora 7, a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă si la ora 12:30 va fi o şedinţă specială de Guvern. Autorităţile au făcut apel la donare de sânge. Puteţi merge la Centrul de Transfuzii Bucureşti, la centrul de la Spitalul Municipal din Capitală si la cel deschis special la Spitalul Floreasca.)

...adica tot asa se vor da autorizatiile de functionare, tot asa se vor purta autoritatile cu cei care au sprijin politic, si vor muri in continuoare suflete nevinovate, neputiincioase in fata dezastrelor de acest gen.
De ce?
Pentru ca legea le permite...
Pentru ca au portite de scapare...
Pentru ca mortul sau cel mai mic vinovat, este cel mai mare vinovat.
Sper totusi de data asta sa se ia masuri, sa fie controlate mai atent astfel de locatii, sa fie puse la punct planuri de salvare, evacuare, pentru a nu mai muri oameni nevinovati, in situatii de acest fel.


luni, 27 iulie 2015

Ce culoare preferi?

Ce culoare preferi?

Eu drept să spun nu ştiu...cred că roz(de ce?), pentru că aşa ar trebui să fie viața "ROZ", sau văzută.
Dacă sunt văzut în "ROŞU" sunt clar Pontist, sau Băsist, dacă sunt "PORTOCALIU", iar dacă am mai mult de două culori(una stridentă), sunt considerat curcubeu sau sorcovă.

Dar de ce să fiu catalogat după culoarea care o port? De ce să port "MOV", că este la moda anul asta? De ce să am o culoare preferata???
NU, eu vreau să am CULOARE, să zâmbească cald oamenii atunci când mă văd, să radiez ca un curcubeu să am umor şi să fiu iubit în toate culorile vesele şi urât dacă o merit în culorile cele mai întunecate...

Ataşez aici şi un link cu "Culorile şi semnificațiile lor" http://www.mirelutza.ro/culori.html.
BYE BYE Friends!!!

miercuri, 3 iunie 2015

Analiza

Punguta cu doi bani

Dacă stau să mă gândesc, această operă a lui Ion Creanga(un mare povestitor), aduce in discutie practic calitatea acestui popor.
Vecinii binențeles că nu se ajută, nu se respectă şi-şi dau sfaturi care nu aduc decăt nenorociri pe alocuri, astfel "moşul", la sfatul "babei" mai că schilodeşte "cocoşul" trimițândul în lume să-şi vadă de treabă dacă nu e un stare să facă măcar un "ou"(un retardat, cum poți să-ți închipui la acea vârstă înaintată că un cocoş poate face ouă).
Cocoşul, de altfel foarte isteț gaseşte tam nesam o "punguță cu doi bani"...iar boierul care deşi era înbuibat de averi si prosperitate, din dorința de a nu lăsa şi pe altul să prospere, a vrut să-l săracească si pe cocoş, considerând ca e prea naiv să-şi dea seama. Şi de aici se trage totul astfel că "boierul" rămăne sărac lipit iar moşul se vede peste noapte bogat...lucru care îi schimba atitudinea total şi din razbunare nu dă babei nimic.

va urma...