Viața-i fabul(oas)ă

ŞI MIE ÎMI PLACE SĂ FAC HAZ, ÎNSĂ NU DE NECAZ(UL ALTORA)

Viața-i fabul(oas)ă

Odată, un cartof plictisit de stat în pământ, a început să dea din coate vârtos, ieşind la suprafață...
Aici se minună de
priveliştea şi lumina ce îi coplerşită privirea, aşa că-şi trase mai pe ochi coaja, trase aer în piept şi începând să umble în lungul şi latul lumii nou descoperite.
Privea destul de necăjit la roşiile ce se răsfățau în soare, la castraveți, atât de lungi şi frumoşi, ce rânjeau la el din înaltul rugului...
"Fierbea" de furie când strigau ardeii graşi de sănătate la el, "urâtule, murdarule", sau vinetele burtoase ce se uitau cruciş la el... nu ştia ce să facă, îi venea să intre în pământ de furie, dar ştia ce rău este acolo, aşa o rupse la fugă mai înpiedicându-se, mai rostogolindu-se până a ajuns într-o grădină unde, direct din pământ ieşeau nişte frunze late care se înveleau una pe alta.
Curios întreabă :
- Cine eşti tu ?
- Varza, şi dacă ai venit să râzi de mine, să ştii că nu-ți merge, sunt destul de "călită", la câte răutăți am auzit la viața mea.
- Dar de ce aş râde ?
- Toată lumea o face, trec pe lângă mine zâmbind spunând "eşti varză", aşa că eu tot încerc să mă ascund învelindu-mă frunză cu frunză, dar de prisos, sfârşesc "murată" de furie, înecată într-un butoi întunecat plin de saramură.
- Dar nu pot să cred, spuse cartoful "încins" de furie, eu stau toată copilăria, toată tinerețea mea sub pământ, ferit de ochii tuturor şi când apuc să ies la lumină, este deja prea târziu, sfârşesc felii prăjite sau fiert, ba chiar pisat la cap, amestecat...
Îmi vine să intru în pământ de furie, mai bine acolo decât printe îngânfați, plângăcioşi şi neserioşi...
- Şi ştii ceva, chiar eşti varză !...

Aşa că...
Indiferent cum arăți, îți gaseşte cineva cusurul... şi se va distra pe seama ta.

Şi...
Dacă tot zâmbeşti, dă-i culoarea sufletului... pentru că viața-i FABUL(OAS)Ă !